A coborat grabita scarile si a iesit in strada. O multime de zgomote veneau de pretutindeni. A ramas pentru o clipa nemiscata si s-a uitat in jur, dar…totul era confuz. Nimic nu era clar. Toate ii pareau altfel decat de obicei: strada, masinile, oamenii, chiar si copacul din fata blocului pe langa care a trecut de atatea ori, zi de zi, atatia ani. De ce nimic nu mai arata la fel ca ieri? Culorile parca se amestecasera intre ele si formau acum o ceata colorata. Obiectele parca isi pierdusera conturul. Nu se putea orienta. Toate ii erau straine. Parca se afla acolo pentru prima data. Nu stia incotro s-o apuce. A facut un pas. A inceput sa inainteze timid si stangaci, avand impresia stranie ca se loveste de toti oamenii si de toate lucrurile care ii ieseau in cale. Nu intelegea ce se intampla. S-a impiedicat si era gata sa cada, cand din spatele ei a auzit o voce cunoscuta: « Ti-ai uitat ochelarii! »
"Ochii care privesc sunt un lucru obisnuit. Ochii care vad sunt rari." (Oswald Sanders)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu